Loading...

Blogul adLemonade

10 Ponturi pentru Campanii PPC Internationale de Succes

Frumusetea publicitatii PPC este ca ne permite sa ajungem la o gama larga de consumatori si sa obtinem rezultate rapide fara a cheltui foarte multi bani. Este strategia perfecta pentru antreprenorii care doresc sa se aventureze pe pietele globale. Daca te gandesti sa faci aceasta miscare, iata cateva sfaturi care te vor ajuta sa asiguri succesul campaniei tale internationale de PPC.

1. Studiaza piata tinta

Retine:  tehnicile care functioneaza in Romania s-ar putea sa nu functioneze la fel, sau deloc, cu consumatorii din alte tari. Este important sa aduni informatii despre limba, cultura, si traditiile din tara pe a carei piata vrei sa intri, dar si sa identifici modul in care acesti factori afecteaza obiceiurile de cumparare online. Este bine sa stii, de asemenea,  care este programul de lucru al consumatorilor tai tinta, modul si proportia in care folosesc dispozitivele (mobil, desktop, tableta) in cautarile pe internet, diferentele date de sezonalitate, comportamentul lor online. Analizarea acestor date te va ajuta sa alegi cea mai buna strategie pentru campania ta.

Iti recomand consumerbarometer.com ca resursa pentru identificarea tuturor aspectelor importante de care trebuie sa tii cont cand pornesti la drum.

2. Stabileste-ti obiective clare

Odata ce iti cunosti piata tinta, urmatorul pas este sa iti stabilesti obiectivele si indicatorii cheie de performanta (KPIs) derivati. Acestia trebuie sa fie foarte precisi si realisti pentru a putea calibra corect setarile initiale, dar si optimizarile ulterioare. Vrei brand awareness, contacte sau vanzarea propriu-zisa a produselor sau serviciilor tale? Care este venitul pe care doresti sa il obtii pentru fiecare leu investit? Acestea sunt lucruri pe care trebuie sa le stabilesti de la bun inceput.

3. Investeste timp substantial in cautarea cuvintelor cheie

Afla daca exista cautari pentru produsul sau serviciul tau pe piata tinta si modul in care potentialii tai clienti cauta. Afla care sunt competitorii si care este potentialul lunar de cautari. Poti folosi spyfu.com, semrush.com, ispionage.com, keywordspy.com sau alte platforme de spionare a competitiei.

Dupa ce ai identificat sintagmele cheie, introdu-le in Keyword Planner ca sa vezi la ce costuri te poti astepta per click dar si volumele implicate pentru a putea seta un buget realist.

Odata ce ai pornit campaniile, poti imbunatati lista cu ajutorul search terms report-ului sau poti adauga pe negativ cautarile pentru care nu doresti sa se afiseze anunturile tale.

4. Contracteaza servicii de traducere profesioniste

Campania ta trebuie sa fie construita pe cuvinte cheie si anunturi scrise la fel cum ar fi ele scrise de un vorbitor nativ. Intreaga experienta a clientului potential trebie sa fie in limba lui, inclusiv paginile din site pe care navigheaza iar preturile afisate trebuie sa fie in moneda lui.

 

5. Nu uita de extensii

Extensiile de anunturi te pot ajuta sa ocupi mai mult spatiu in pagina de rezultate a motorului de cautare asa ca profita de ele. Iti poti afisa numarul de telefon, oferte, servicii conexe, preturi.

6. Ia in calcul si alte motoare de cautare

 

Exista piete in care exista motoare de cautare puternice pe care e important sa le iei in calcul. De exemplu in SUA sau Canada e bine sa te promovezi si in Bing (volumele nu sunt foarte mari, cam 20% comparativ cu Google), in Rusia, in Yandex (aici vorbim de 60% din volumele de cautare), sau Baidu in China (70% din cautari sunt facute aici). Studiaza motoarele de cautare locale si afla prin ce sunt diferitede Google. Optimizarea campaniilor pentru diferitele motoare de cautare iti pot creste publicul potential si sansele de succes.

7. Creeaza campanii separate pentru targetari diferite

Daca planuiesti sa te promovezi in tari cu limbi diferite, creeaza o campanie separata pentru fiecare tara. Daca targetezi mai multe limbi, creeaza campanii separate pentru fiecare si optimizeaza in consecinta. Google detecteaza limba preferata a utilizatorului ori de cate ori se efectueaza o cautare. Daca ai anunturi pentru fiecare limba, Google o va prezenta pe cea mai relevanta. Asta te va ajuta la imbunatatirea experientei utilizatorului si Google este foarte atent la aceste semnale.

Avand campanii separate poti monitoriza ROI-ul pentru fiecare regiune, crea mesaje adecvate si imbunatati performanta punctual.

8. Pagini dedicate in website

Ai cuvinte cheie in limba franceza, anunturi in limba franceza, pagina in care duci utilizatorul dupa ce a dat click pe anuntul tau trebuie sa fie tot in limba franceza, iar continutul sa fie  optimizat pentru cuvintele pe care le targetezi.

S-ar putea sa fie nevoie sa schimbi anumite imagini sau simboluri in site din cauza diferentelor culturale. De asemenea, in anumite tari poate trebuie sa iti schimbi si CTA-ul (call to action). Poate informatia transmisa printr-un video intr-o tara ar fi mai bine receptata printr-o imagine in alta, sunt zone in care se folosesc cu predilectie anumite browsere sau viteza conexiunii la internet este mai mica. Acestea sunt toate aspecte de care trebuie sa tii cont atunci cand construiesti pagina de destinatie.

9. Structura contului si modalitatea de denumire a campaniilor

Pentru a gestiona usor contul in dezvoltare, stabileste si respecta o conventie de denumire a campaniilor, de exemplu: Search – Brand – Germania – DE. Aceasta trebuie sa reflecta modul in care este structurat contul pentru a facilita urmarirea bugetelor, performantelor, precum si raportarea sau optimizarile.

Poti opta pentru pastrarea structurii campaniilor care ruleaza deja pe Romania si s-ar putea ca asta sa nu fie o ideea rea. Trebuie sa te asiguri ca iti modifici bugetele si bid-urile si o vreme sa aduni informatii ca sa vezi ce ai putea face diferit.

10. Apeleaza la un specialist PPC

Campaniile internationale necesita mult mai mult timp si efort decat cele nationale. Daca nu apelezi la un specialist, ai putea sa neglijezi anumite aspect importante care costa.

Tranzitia inspre international este un pas important in cresterea si dezvoltarea afacerii tale. Urmand pasii de mai sus poti minimiza riscurile si crea campanii PPC care sa produca rezultatele pe care ti le doresti.

 

 

Suna complicat? Apeleaza cu incredere la specialistul tau in marketing, Google Premier Partner. Iti oferim solutii personalizate pentru cresterea afacerii tale prin promovare eficienta. Hai sa vorbim la contact@adlemonade.ro.

Leave a Comment


Despre noi

Imbunatatim performanta de business a clientilor nostri prin promovare online inteligenta. Tintim constant excelenta, performanta si cresterea continua.

Contact

✆ Suna acum: +40 (744) 515 849
✉ Email: contact@adlemonade.com